M-am saturat

M-am saturat sa nu pot sa scriu, sa nu gasesc liniste in viata mea simpla si anosta. In micile placeri negre din cesti imprastiate. M-am saturat sa ma doara.

Ma doare lumea, ma doare job-ul din care nu mai scap, ma dor oamenii din jurul meu, si nimeni nu stie de ce.

Ti-am zis ca nu e vina ta, si ca imi asum totul. Nu are rost sa mai explic de ce, si nici sa sustin vre-un punct de vedere. Nu ca ai intelege. E deprimant sa fi vorbit cu un perete atatia ani, sa racnesti ca te doare parca de unul singur. Asa ca nu o mai faci, si iti accepti caderea, mai mult din inertie.

Am obosit, si ma dor ochii. Nu e nicio lumina la capatul niciunui tunel, si ce urmeaza nu va fi bine.

Nu am nevoie de incurajari.

INCA

INCA nu am uitat ce s-a intamplat. Tradarea de miazanoapte, toate posibilele tradari de atunci.
Mi se invart in cap zilnic. Peste toate formele de viata inerte cu care interactionez si in care nu gasesc nimic. Nimic din tine.

Ce se intampla in ultima perioada? Nu mai dorm cum trebuie, nu mai mananc cum trebuie, si trebuie sa para ca sunt bine. Trebuie sa fie bine.

Dar nu-i nimic. Cat de curand am sa plec, undeva cat mai departe de toate astea, foarte departe. Atat de departe incat imi va trebui o noua identitate. Un nou nume. O noua infatisare.

Iti urasc pantofii.

Chestiile alea crem, absolut odioase. Le-as arunca intr-un cos de gunoi din alta tara. M-as arunca si pe mine odata cu ei.

Ma omoara starea asta si nu stiu cat o mai pot duce asa. Dar tu esti bine. Se vede ca esti. Sper ca esti. Pentru ca nu stiu daca ma pot intoarce. Nu dupa ce s-a intamplat. Nu ca ai vrea. Nu ca doar despre tine e vorba, nu ca mor in fiecare zi cate putin, nu ca nu pot sa respir cum trebuie. Ma omoara orgoliul propriu si personal. Ca si pe tine.

INCA nu stiu cum o sa trec peste. Daca vreodata o sa trec peste.

Mai da-mi INCA un pahar. De fapt, lasa, imi iau singur.

Singur

Ma trezesc iarasi dupa ce am dormit de doua ori doar in ziua asta. Imi recuperez energia, mai am de munca pana sa ajung unde vreau. Ai promis ca ma vei ajuta, si cand a fost vorba sa te tii de cuvant...ei bine nu te-ai tinut. Nu te invinovatesc. Doar ca pentru prima data nu vreau sa imi asum nimic. Nu cred ca e ceva ce sa nu fi facut. Sau sa nu fi incercat. Nu ma simt bine.

Si scriu pe acest blog pentru ca am senzatia ca cineva chiar citeste lucrurile astea. Mi-as dori sa te cunosc.

Linistea, chestia aia pe care o dorim cand e multa galagie, cand iti suna in cap tot zgomotul zilei, e ceva ce nu doresc la nimeni.

Am vrut sa vorbesc cu tine azi. Dar poate, sau sigur, ai inceput o viata deja. Pot sa simt asta. Nu mai e loc pentru mine nicaieri.

Dar te astept. Vreau sa stii ca te astept, chiar daca nu vei veni.

De asta te visez in fiecare noapte.

De asta nu pot dormi...

Visat

Te-am visat astazi ca si cand ai fi fost aici. Sau ca si cand te-as fi furat.

Au trecut ani intregi in care a trebuit sa reinvatam limbajele unul altuia, sa vibram pe aceeasi unda, sincronizat. Cine s-ar fi gandit ca doua vorbe de spus necesita atata efort?

Stau si ma intreb dupa ce m-am trezit daca ieri am baut sa te uit sau sa imi amintesc. E un ritual inca de atunci pentru mine, imi amintesc, incerc sa uit, nu pot, ma prefac ca pot (falsez) si apoi o iau de la capat.

Imi mai si reuseste cateodata,

E bine ca nu stii de existenta acestor randuri. Nu ca ar face vreo diferenta.

Prost

Pentru ca asta sunt. Prost. Sigur ca multi ar putea spune ca sunt doar un om, si gresesc, dar iertarile mele anterioare aparent nu pot egala balanta. In teorie am facut ceva foarte urat, dar cateva lucruri nu se leaga. De ce sa fiu vinovat de ceva ce nu am facut? Sigur ca nu am nicio dovada, doar cuvantul meu fara greutate in acest moment.

Orice motive as fi avut sa fac ceea ce sunt acuzat ca am facut sunt reale, faptele de care sunt acuzat, in schimb, nu. Cel putin nu toate.

Da, am cautat un mijloc de comunicare atata timp, m-am luptat singur cu personalitati multiple, atat ale mele cat si ale tale. Oare nu exista un motiv pentru toate astea? Oare chiar sunt atat de rau cum spui ca sunt? Ai egalat cu zero toate sacrificiile pe care le-am facut si tot ce am lasat in urma.

 Eram altfel inainte. Mai sec, mai dur, mai neras. M-am schimbat, si ceva in mrejele universului acestuia prost ma acuza in prezent de ceva ce am fost in trecut. Macar daca era adevarat...

Si in felul acesta am pierdut, odata in plus, totul. De fiecare data inainte a fost facut de mana mea, si o recunosc, am facut multe greseli. Si acum am gresit, si nu caut justificari fara rost. Dar in aceasta lume, toate au un motiv. Fiecare actiune, are si o reactiune de sens opus si forta egala.

Care e limita de toleranta a rabdarii unui om slab, mic, credul si rupt?

Vina cea mai mare e a mea. Pentru tot, si asa cum aud mereu, roata se intoarce. Merit tot ceea ce urmeaza, si in scopul atingerii unui bine mai presus de prezent, imi voi asuma totul. Chiar si ce nu am facut.

Aceste randuri se scriu intr-o perioada neagra.

Imi pare rau.

Iarasi

Si totusi am revenit pe pagina neagra. Speram sa nu mai fie cazul. Aproape ca mi se pare amuzant, as rade daca mi-as aminti cum.

Se intampla cateodata sa incep sa cred intr-o putere divina. Poate e din frica, sau poate sunt doar om. Dar exact atunci cand sunt pe punctul tranzitiv, ceva se intampla. Ceva care imi da conceptiile si ideile peste cap.

Poate exista un dumnezeu al ateilor.

Valoarea unui om nu o da gandirea, nu o cizeleaza vorbele, si nu o defineste caracterul. Ci alegerile.

Asta a mai ramas, un text pe un site. Asta e ce mai ramane pana la urma.

Toate cele bune, ganduri clare, si casa de piatra. Universul, in nemarginita lui intelepciune, le va egala pe toate.

Asta inseamna Karma

Totusi

Te-am gasit azi pe youtube. Am un moment prost, nefiresc de prost. Pierdusem bricheta ieri, dar am gasit-o. Ieri eram la pamant...Azi cand mi-a dat-o cine a gasit-o am exaltat.

Totusi cat timp a trecut? Cat timp de cand nu am vorbit cu nimeni, de cand nu am fost decat eu cu gandurile mele si fatada zilnica? Cat timp...

Lucrurile nu au fost roz, si nu vor fi colorate...Si te urasc din tot sufletul meu, pe zi ce trece, mai mult...Ai plecat cand murisem, si m-ai lasat neingropat...nu am tupeu sa deschid o amarata de fereastra si sa intreb un banal "ce mai faci". Ma sfasie ca nu pot, desi as vrea...

Si in cacat, sunt mii de intrebari zilnice cu care ma confrunt...mai fumezi dunhill? bugsy e bine? Caciula cu urechi...

Nu are cine sa ma asculte...nu vorbesc de lucrurile astea cu nimeni...Cativa de la munca m-au intrebat daca sunt bine...n-am stiut ce sa raspund...cacat!

Nu pot sa uit ce mi-ai zis ultima data...

Sper ca esti bine...oriunde ai fi...